Bancuri de revelion
Organizare de Revelion:
– Eu aduc de Revelion curcanul, Popescu vine cu băutura. Tu ce aduci?
– Eu îl aduc pe nașu, cu nevasta și copiii.
———-
Doi tipi vorbesc despre un prieten comun:
– De Revelion, George a amestecat coniac franţuzesc, bere poloneză, vodcă rusească etc….
– Şi?
– A devenit poliglot.
———-
Ion și Gheorghe vorbeau într-o seară înainte de Revelion, și Ion zice:
– Gheo! Tie ce-ți place mai mult? Petrecerea de Anul Nou sau să te culci cu nevastă-ta?
La care Gheorghe răspunde:
– Băi Ioane, sincer, Anul Nou, că ăla-i mai des!
După Revelion, doi tipi beau într-un bar:
– Tu de unde eşti? întrebă unul dintre ei.
– Din Bucureşti!
– Şi eu sunt tot din Bucureşti. În ce an te-ai născut?
– 1988.
– Uau! Şi eu tot în 1988! În ce lună?
– Iulie.
– Incredibil! Şi eu tot în iulie! În ce zi?
– 14.
– Nu pot să cred! Şi eu tot pe 14!
Şi continuară să bea şi mai tare…
Între timp, intră în bar un al treilea tip care îl întrebă pe barman ce mai e nou după Revelion:
– Nimic, iar s-au îmbătat gemenii ăia şi nu se mai recunosc!