Cine Este Taximetristul Care A Transportat Gratuit O Femeie Cu Copilul La Spital: “Dacă Faci Bine, Bine Găsești”
A fost găsit taximetristul care a transportat gratuit o femeie cu copilul la spital. Cine este și ce a declarat bărbatul.
Un șofer i-a impresionat pe români, după ce a transportat de urgență la spital o mamă și pe copilul ei, fără a-i lua bani pe cursă.
Cine este taximetristul care a transportat gratuit o femeie cu copilul la spital: “Dacă faci bine, bine găsești”
Întâmplarea a avut loc în toamna anului 2021, în București, dar povestea a apărut abia acum, după ce s-a „rostogolit” întâmplător pe rețelele sociale, după ce ar fi fost repostată, zilele trecute, pe un grup de Facebook din Cluj. Așa se explică de ce toată lumea a crezut, inițial, că întâmplarea a avut loc la Cluj. Bărbatul se numește Silvian Iulian Bucur, și este din București, potrivit Știrileprotv.ro.
Vezi și: Cine sunt părinţii lui Cătălin Măruță și ce meserii au avut. Soțul Andrei chiar a vrut să-i calce pe urme tatălui său
Iulian a povestit că a fost vorba de o cursă din cartierul bucureștean Pajura, până la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu. Femeia chemase un taxi printr-o aplicație de profil, și se grăbea să ajungă la spital, după ce fiul ei se rănise la cap.
După confirmarea comenzii, ea a luat legătura cu șoferul, căruia i-a mărturisit că nu are suficienți bani pentru cursă.
Acesta s-a oferit să facă cursa gratuit, gândindu-se că în locul femeii “ar putea fi mama, soția, sau cineva apropiat care să fie în aceeași situație”.
Înainte de Crăciun, șoferul și femeia s-au reîntâlnit. De această dată, femeia era împreună cu soțul, care lucrează în străinătate, și venise acasă, de Sărbători.
Iulian Bucur: “Nu știa cum să-mi mulțumească din nou, pentru fapta pe care am făcut-o atunci. M-a recunoscut când a intrat în taxi. Era înainte de Crăciun, cu două sau trei zile. De data asta era cu soțul, care s-a întors din străinătate, de la muncă. Și îi auzeam cum vorbeau în spate, în șoaptă – ‘El e domnul care m-a dus’. M-am uitat puțin în oglinda retrovizoare, îmi era puțin cunoscută, dar nu știam de unde. Dacă iau în fiecare zi zeci de clienți…”
Iulian Bucur spune că a postat pe Facebook fotografiile în care e redat dialogul dintre el și clientă, pentru a arăta că “nu toți taximetriștii sunt la fel”
Iulian Bucur: “Fiecare pădure are uscăturile ei.(…) Au fost foarte mulți care m-au felicitat, dar au fost și câțiva care n-au spus chiar ce trebuie, acolo.”
Iulian Bucur spune că a făcut și cu alte ocazii astfel de gesturi de bunăvoință.
Iulian Bucur: “Am găsit un copil la ora 11 noaptea, să-l duc într-un sat apropiat de București. Nu puteam să-l las, pur și simplu, în stradă, acolo, că cine știe ce se întâmpla. L-am lăsat în fața porții, și nu l-am revăzut de atunci. (…) Într-un fel, am credința că, dacă faci bine, bine găsești. Dacă faci rău, rău găsești.”
Ne bucură enorm că altruismul și omenia care caracteriza acest neam nu este pe cale de dispariție. Cu astfel de oameni, România mai are o șansă”, a scris un șofer.