Dormi Îngerul Meu, Te Voi Iubi Pentru Totdeauna”. O Tânără De 28 De Ani A Murit În Timpul Unei Operaţii Pentru Slăbit
Tragedie fără margini pentru o familie din Marea Britanie. O tânără de 28 de ani a murit în timpul unei operaţii din Turcia. Voia să slăbească şi apelase la o procedură pentru inel gastric.
Shannon Bowe, în vârstă de 28 de ani, din Denny, lângă Falkirk, a murit în timpul operaţiei pentru introducerea unui inel gastric, sâmbătă, 1 aprilie. Prietenii şi familia sunt în stare de şoc, nimeni nu se aştepta la o asemenea tragedie. Plecase în Turcia cu gândul că va apela la o modalitate prin care viaţa ei urma să se schimbe, însă destinul i-a fost potrivnic.
Toată lumea este total devastată. Shnnon era unul idntre cei mai amabili oameni pe care i-am cunoscut; era genul care ar fi făcut orice pentru oricine, îţi oferea în orice moment o mână de ajutor. Şi era sufletul oricărei petreceri. E pur şi simplut trist. Aceste operaţii sunt, evident, riscante, dar este atât de rar să auzi asta încât să crezi că ţi s-ar putea întâmpla. Tuturor le e foarte greu să accepte că nu mai e printre noi. Nu avea nicio asigurare de călătorie, iar familia ei va trebui acum să plătească mii de lire pentru a o aduce înapoi acasă. E ultmul lucru pentru care aceştia ar trebui să-şi facă acum griji”, a spus o sursă apropiată tinerei de 28 de ani, potrivit Mirror.
Banda gastrică este un inel din silicon ajustabil care este plasat în jurul vârfului stomacului, reducându-i capacitatea, ceea ce înseamnă că foamea este mai ușor satisfăcută cu porții mai mici de alimente.
Iubitul lui Shannon, Ross Stirling, a transmis un mesaj emoţionant ca omagiu pentru partenera sa: „Dormi îngerul meu, te voi iubi pentru totdeauna”.
Zeci de mesaje de adio au inundat paginile de socializare ale tinerei. Prietenii şi apropiaţii şi-au dorit să-i aducă un ultim gând, în urma tragediei.
„E trist să aflu că s-a întâmplat aşa ceva. Gândurile mele bune se îndreaptă spre familia şi apropiaţii lui Shannon.
Fără cuvinte, sunt absolut devastat. Viața este atât de crudă. Vei fi pentru totdeauna în inimile noastre Shannon Bowe.”
„Odihnește-te în pace Shannon Bowe. Îngerii fie cu tine”
„Inima mea este atât de tristă, Shannon. Ai fost unul dintre cele mai pure și mai amabile suflete pe care le-am întâlnit vreodată! Atât de recunoscător sunt pentru amintirile cu tine”.
„Odihnește-te în pace fată frumoasă. O să-mi fie dor de tine xo”, au fost doar câteva dintre mesajele de adio.
Un purtător de cuvânt al Oficiului pentru Externe, Commonwealth și Dezvoltare a declarat: „Susținem familia cetățeanului britanic care a murit în Turcia și suntem în contact cu autoritățile locale”. Clinica unde a avut loc oepraţia pentru montarea inelului gastric nu a oferit comentarii.