Un An De Război, Dar Și De Umanitate. Românul Care S-A Întors Din Străinătate Și, De La Începutul Invaziei, Transportă Gratuit Mii De Refugiați Din Ucraina

Mitică Laver a lucrat timp de 16 ani în construcții și ca bodyguard în Spania, Portugalia și SUA. Întors de patru ani acasă, la Repedea, un sat din nordul-vestul României, s-a implicat în criza refugiaților încă de la începutul războiului. De zece luni, face aproape zilnic curse între Solotvino (Ucraina) și Sighetu Marmației. Preia refugiați care ajung cu trenul de Kiev și-i transportă gratuit în România.

Aproape în fiecare zi, la amiază, Mitică Laver își parchează Transporterul de 9 locuri la ieșirea din gara din Solotvino, localitatea ucraineană aflată la câțiva kilometri de granița cu România. Așteaptă trenul care trebuie să ajungă de la Kiev, după o călătorie de mai bine de 18 ore. Coboară de fiecare dată femei și copii, mulți copii.

Cu motoarele pornite așteaptă și alți șoferi care cer între 250 și 500 de grivne (6-13 euro), în funcție de numărul de persoane și de bagaje, pentru un drum până în vama aflată la vreo 6 kilometri. Mitică nu ia niciun ban. „Bez platy, bez platy”, îi asigură pe pasagerii lui de ocazie. Fără plată, adică.

Face asta de un an și spune că e singurul voluntar din zonă, rămas pe baricade de la începutul războiului, care nu a încasat niciun leu de la stat sau de la vreo organizație umanitară internațională implicată în criza refugiaților. „Suntem eu și soția mea. Facem asta din resurse proprii. Ne mai ajută și câțiva oameni, prieteni. Eu sunt etnic ucrainean și n-aș fi suportat să stau cu mâinile-n sân și să nu fac nimic”, spune bărbatul de 42 de ani

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *