Care a fost ultima dorință a lui Andrei Perneș, înainte de a-și pierde viața! Tânărul a părăsit această lume cu un mare regret în suflet

Andrei Perneș își imagina un viitor în care să aibă alături o persoană potrivită, cu care să construiască un cămin plin de iubire și armonie. Însă, în ciuda dorinței sale puternice, destinul i-a frânt drumul mult prea devreme, înainte ca acest vis să devină realitate.

Ce declara Andrei Perneș despre un posibil copil

Tânărul, care avea doar 28 de ani, și-a exprimat de mai multe ori dorința de a deveni tată.

Deși existau speculații conform cărora ar fi urmat să aibă un copil, acesta infirmase zvonurile și precizase că, deocamdată, acel moment nu venise în viața lui. Își dorea însă să ajungă acolo, să își găsească echilibrul și să își clădească o familie alături de cineva alături de care să împărtășească aceleași valori.

„O să fac o lumină. Nu știm acum sigur care e treaba. Ca să fim sinceri, a făcut 3 teste dintre care 2 negative și unul pozitiv și cum sunt eu nebun mă bazez pe ăla pozitiv.

În momentul în care o să fi siguri de un răspuns pozitiv o să anunțăm”, declarase Andrei Perneș în cadrul unei emisiuni TV, pe vremea când era împreună cu Sabrina Larisa.

Andrei Perneș și-a pierdut viața într-un mod violent

Visurile și planurile de viitor ale lui Andrei Perneș s-au năruit brusc în dimineața zilei de 19 februarie, într-un accident cumplit care i-a fost fatal. În timp ce se afla la volanul unui BMW închiriat, în apropierea localității Bunești din Cluj, tânărul a pierdut controlul vehiculului, iar mașina s-a răsturnat în afara carosabilului.

Impactul a fost devastator, iar echipele de salvare, sosite rapid la fața locului, nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Andrei Perneș nu a avut ocazia să își vadă îndeplinit visul cel mai mare, acela de a deveni tată și de a avea o familie așa cum își dorea. Destinul

-a fost nemilos, iar viața i-a fost curmată brusc, lăsând în urmă regrete și întrebări fără răspuns. Cei care l-au cunoscut și l-au apreciat vor păstra amintirea unui tânăr plin de speranțe, cu planuri mari, dar căruia soarta nu i-a mai oferit timp pentru a le transforma în realitate.

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *